E noapte! E tarziu! Strada e pustie, la fel ca sufletul meu. Din cand in cand cate un pieton grabit traverseaza cam zgribulit si se indreapta cu pasi repezi spre parc. Aceelsi parc in care imi petreceam dupa-amiezile copilariei si mai tarziu ale adolescenti. Simt ca ma apuca asa un dor...un dor nebun...dar nu de ceva sau de cineva anume. Pur si simplu mi-e dor. Nu stiu nici de cine....sau de ce...e ceva ce nu am mai simtit pana acum. Poate sunt eu confuz, poate nu stiu sa delimitez ceea ce simt si mai ales pentru cine simt. Candva aveam un vis: ca o sa fiu mare, si puternic, poate putin bogat, dar total dezinvolt, lipsit de ganduri negre. Anii au trecut, insa eu am devenit tot mai mult opusul a ceea ce visam. Parca totul ma bantuie si acum, lipsa inspiratiei in alegerile facute isi arata abia acum roadele. Poate daca as fi fost mai atent...sau poate daca as fi avut e cineva cu adevarat sa imi fie alaturi...poate ca atunci nu banii erau principala problema...poate timpul petrecut cu cineva care sa ma indrume ar fi valorat mai mult decat toate bogatiile din lume. Sau poate daca as fi stiut sa pun piciorul in prag atunci cand vedeam o greseala...probabil ca acum as fi fost cu un pas mai aproape de indeplinirea visului...probabil ca acum nu as fi fost atat de egoist, lipsit de incredere si plin de ganduri de razbunare...Oare voi putea vreodata sa rad din toata inima fara sa fiu nevoit sa desenez un zambet in prealabil? Oare voi fi in stare vreodata sa simt si eu ceva fara sa fie alterat de ganduri si idei macabre? Dar din pacate raspunsul la aceste intrebari va veni o data cu timpul....un timp pe care nu sunt dispus sa il petrec ocupat cu aceeasi viata anosta, reflectand la aceleasi ganduri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu