Suflet ratacit

Mă rătăcesc în cuvinte…Încerc să aştern pe o filă a sufletului…Să scriu înecarea dorului de litere…Mă aplec peste această margine de filă a sufletului şi îmi alunecă printre degete amalgame de sensuri ale cuvintelor pe care aş dori să le descriu. Încerc să mă regăsesc în mine. M-am rătăcit într-un labirint de cuvinte.Un peisaj al sufletului meu…un alt decor,privirea mea era mereu topită de timp,prin picături mult prea reci.Ştiu că în timp va ploua cu picături de lumină în suflet. Zilnic mă hrănesc cu frimituri de stele,din care am format amieze de vise,ştiind că în fiecare dimineaţă voi prinde răsăritul în palmă,urmând o zi în care mă apropii de sfârşitul luptei ce mă topise aproape de tot. Am rămas cu,vise măturate de ape, scăldate de valuri şi secate de veacuri.În mine este tăcerea ce sparge liniştea care scoate la suprafaţă multe cuvinte ce vroiam să fie rostite. Cu timpul,gândurile va căpăta mai multe aripi ce vor duce la rostire.Acum vreau să strig lăuntrului meu să adune plângerile din mine şi să-mi trimit inima să picteze chip de apă pentru momentul în care totul va fi ars de flacăra aprinsă din jarul amintirilor.În tâmplele albite de vreme, părăsesc,tristeţea,pe veci.Cu ochii închişi, rămân să simt în mine strigătul vieţii…

Dar din pacate, se invata doar cu timpul...

Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete...ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui "maine" este prea nesigur pentru a face planuri ... si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatate drumului.
Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros, si omul invata si invata ... si cu fiecare zi invata.
Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut. Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi. Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu
lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.
Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.
Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.
Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate.
Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece. Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.
Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.
Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai.
Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.
Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt...
Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.
Dar din pacate, se invata doar cu timpul...

O iau de la zero

Azi m-am hotarat sa trag linie. Sa o iau de la capat, un nou inceput, o noua lume, un nou anturaj...Nu mai vreau sa aud de nimeni si de nimic. Vreau sa dispar, sa nu mai contez pentru nimeni, sa fiu doar eu cu mine. Nu mai vreau sa adu nimic, nu mai vreau certuri...si nici sa ma simt a treia roata la caruta....vreau sa renunt ;a tot si toate...sa sterg trecutul cu buretele si sa deschid bratele sa-mi primesc viitorul...Azi am realizat ca aicea nu-i de mine...azi am realizat ca nu se poate sa ai o tara ca afara....si tot azi am realizat ca cel mai bine ar fi sa plec.

Amintiri la ceas de seara

E noapte! E tarziu! Strada e pustie, la fel ca sufletul meu. Din cand in cand cate un pieton grabit traverseaza cam zgribulit si se indreapta cu pasi repezi spre parc. Aceelsi parc in care imi petreceam dupa-amiezile copilariei si mai tarziu ale adolescenti. Simt ca ma apuca asa un dor...un dor nebun...dar nu de ceva sau de cineva anume. Pur si simplu mi-e dor. Nu stiu nici de cine....sau de ce...e ceva ce nu am mai simtit pana acum. Poate sunt eu confuz, poate nu stiu sa delimitez ceea ce simt si mai ales pentru cine simt. Candva aveam un vis: ca o sa fiu mare, si puternic, poate putin bogat, dar total dezinvolt, lipsit de ganduri negre. Anii au trecut, insa eu am devenit tot mai mult opusul a ceea ce visam. Parca totul ma bantuie si acum, lipsa inspiratiei in alegerile facute isi arata abia acum roadele. Poate daca as fi fost mai atent...sau poate daca as fi avut e cineva cu adevarat sa imi fie alaturi...poate ca atunci nu banii erau principala problema...poate timpul petrecut cu cineva care sa ma indrume ar fi valorat mai mult decat toate bogatiile din lume. Sau poate daca as fi stiut sa pun piciorul in prag atunci cand vedeam o greseala...probabil ca acum as fi fost cu un pas mai aproape de indeplinirea visului...probabil ca acum nu as fi fost atat de egoist, lipsit de incredere si plin de ganduri de razbunare...Oare voi putea vreodata sa rad din toata inima fara sa fiu nevoit sa desenez un zambet in prealabil? Oare voi fi in stare vreodata sa simt si eu ceva fara sa fie alterat de ganduri si idei macabre? Dar din pacate raspunsul la aceste intrebari va veni o data cu timpul....un timp pe care nu sunt dispus sa il petrec ocupat cu aceeasi viata anosta, reflectand la aceleasi ganduri.

Am revenit

Nu va speriati ca inca nu am renuntat. Eu am avut ceva probleme cu conexiunea la internet (am rezolvat-o intre timp), iar coleguta a fost plecata in tabara la munte (deh se mai si distreaza omu...nu doar munca si iar munca). Dar promit ca de acum incolo voi posta cel putin o data la doua zile (depinde de timpul liber - unii dintre noi mai si muncim...de dimineata pana seara). In fine nu o mai lungesc cu vorba ca nu are rost. Ii urez bun venit colaboratoarei si sper sa citesc din nou ceva scris de manuta ei (sau mai bine zis tastat de manuta ei). Si ca totul sa fie bine va dau si o piesa sa o ascultati asa cand aveti voi chef; e o piesa care mie imi place foarte mult, mai ales artistul (in special stilul sau vestimentar).